Infloresc…

Infloresc de fiecare data cand primesc vesti de la prieteni vechi.

De fiecare data cand cunosc oameni noi care-mi plac si pe care am sentimentul ca-i stiu dintotdeauna.

Exista si suflete de care vreau sa ma apropii dar ramane mereu ceva intre noi care ne desparte, ca o sticla fina si rece. Pot “vedea” totul, insa numai de la distanta. Ma resemnez ca asa a fost sa fie. Am deprins si intelepciunea de a nu insista, in cele din urma. E destul de bine si asa…

Paradoxul face ca intalnirea cu distantii sa faca posibila cunoasterea altora, pe care parca-i astepti de-o viata. Asa sunt tesute itele Intamplarii, cu sens si cu talc. Ramane doar sa-ti astepti Miracolul cu calm si bucurie, cu zambetul pe buze, si el nu te va ocoli.